Generalul Manole Ben Manole avea o dronă de prin anii 60. Atunci dăduse Ceaușescu decret: Faceți cât mai multe drone, și țara s-a conformat. Erau drone de plastilină, de hârtie, din lemn, din ligheane cu aripi, din lame de ascuțitori, din roți de autobuze. Una din astea cu roți de autobuze avea și generalul. Era rapidă, silențioasă, încăpătoare, putea duce patru persoane, rotativă, nu consuma nimic și așa mai departe.
Își zise în dimineața asta să vadă cum este respectată Constituția României pe Neajlov în jos, pe Neajlov în sus, și în camera nevesti-sii, Florica Ben Florica, care-i apăra onoarea de familist cu adjunctul său în pat.
Drona se sui în înaltul cerului și ajunse în satul cutare unde se filma Moromeții. De fapt nu se filma, ci se plimba Rebengiuc prin sat urmat de televiziuni și tot exclama: da, aici!!! Nu, aici, nu!! El era urmat de Tudor Giurgiu care spunea cam aceleași lucruri. Asta însemna că filmările au început și Margareta Nistor era udă de emoție, sensibilitate, entuziasm. Filmările erau supravegheate din aer de noua flotilă F16 românească luată la mâna a doua de români din Portugalia, veche de 45 de ani, căci despre asta era vorba în noul film Moromeții, de sărăcia românilor care face minuni.
Generalul o coti spre Muzeul Literaturii Române unde rula în premieră documentarul lui Radu Jude Țara Moartă. Docu începea bine cu un cântec despre patrie, despre români, despre eroism. Apoi o dădea pe evrei. Cum românii au făcut pogrom și-i bătea și împușca pe evrei, ba îi punea să se mânânce unii pe alții, că te-ntrebai dacă nu fuseseră și români care au salvat evrei de la necazuri și așa mai departe. Dacă Țara Morții te avertiza că era așa, numai cu evrei, în sală n-ar fi intrat nimeni. Un docu slab. Atât de slab că nu mergeți.
Peste dronă dădu celebrul laser din Obedeni, armă teribilă, și atunci o șterese cu general cu tot din centrul capitalei. Ajunse la un etern for economic al românilor care se-ntreabă de ce țara lor e numai așa și nu aștfel după atâta amar de ani. Acolo, niște economiști erau întrebați una alta și ei răspundeau. Generalul văzu că ei nu răspundea pentru că știau răspunsul ci pentru că erau întrebați. Și atunci își dădu seama că nu mai e nimic de făcut.
Se întoarse acasă, în Obedeni. Duse drona în dronaj. Închise cu cheia. Apoi se uită pe gaura cheii la Florica în cameră. Era așa cum o lăsase: cu adjunctul lui în pat apărându-i onoarea de familist. Era mulțumit.
Denis
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Lăsați răspuns aici: