13 august 2017

Cahul 2



Foto D.D.

Sediile Partidului Comunist Moldovean de pe bulevardul principal din Cahul nu lasă să se întrevadă vreo opoziție. Nu că ceva liberali sau social democrați n-ar avea loc prinre magazinele de nimicuri din centru. Nu. Ci pentru că cahulenii n-au niciun interes pentru vreo politică. Dacă erau liberali la putere tot pepeni mâncau la toate cele trei mese. Dacă erau țărăniști așișderea. Iar de social democrați ce să mai zicem? Că nu-i interesează nimic pe cahuleni se vede după cum arată. Am mai spus, ca-n piețe. Pantaloni din alte epoci, coafuri la fel, machiaje oribile pentru femei. Nu știm ce fel de informații pătrund aici, de la seriale americane la știri românești sau de la filme italiene la festivaluri Cannes, nu, nu știm, cert e că strada arată de parcă aici lumea nu s-a schimbat niciodată. Toți cahulenii au plase strâmbe în mâini, pălării neghioabe, zâmbete deșuchiate. Capitalismul dă totuși un semn firav: din metru în metru, pe bulevard sunt Case de Schimb. Am schimbat și noi. Un leu românesc pe patru moldoveni. La Casa de Schimb unde am făcut tranzacția am întrebat: Se mai schimbă și alte valute? Nu. Niciodată? Niciodată.

Ne-am întors tot prin Oancea, evident. Aveți rovignetă? Nu, n-am luat. Mergeți la Banca aceea. Dar de ce nu ne-ați spus? Păi, trebuia să știți. Ne-am dus la Banca aceea. Era berechet coadă. Un nene a cumpărat 100 de rovignete pentru nu știm ce fel de trafic. Luăm și noi după o oră. Explicăm că cumpărăm rovignetă de-o zi, deși n-am stat decât vreo două ore. Nu se poate. Minima este pentru șapte zile. Păi, da, dar e un abuz. Nu, nu e, e lege. Cât costă? 21 de lei românești. Dai banu' și ți se dă restul un leu moldovean.

Am părăsit Oancea cu părere de rău. Începuseră să ne placă gropile, clădirile din anii 50, vameșii serioși care ne întrebau dacă avem țigări de contrabandă. Pentru asta îți dădeau portbagajul jos. Nu, n-aveam și-am luat-o spre Suceveni. Când să facem cotul la stânga spre sat, o capră ne-a făcut semn cu copita. Ne-a întrebat dacă nu mergem la București. I-am zis că da, și acum suntem pe Calea Victoriei arătându-i animalului pista de biciclete. Și ce-o mai fi!!

Denis.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Lasati raspuns aici: