Uite Realitatea, de exemplu. Daca as avea peoplemetru pe televizor (adica as cistiga si eu un ban cinstit), la cit ma uit eu uite-asa i-ar creste audienta!
Deunazi plingea pe umarul pensionarilor care cotizeaza la Case de Ajutor de Reciproc ca sa cumpere malai mai ieftin si sa se imprumute pentru masa de Craciun. Emisiune din care am aflat eu ca sint 3.000.000 de romani saraci. Cit de saraci? Dupa criteriile Uniunii Europene? E inadmisibil, spunea Razvan Dumitrescu, luindu-i la rost pe toti politicienii din studiouri (ca asa e moda la ei, sa faca duplexuri prin toata Casa Presei Libere), mai putin pe Lavinia Sandru desi era cam pe dinafara si-o tot tragea cu pensionarii in sus, pensionarii in jos la orice intrebare. Probabil c-o simpatizeaza de la emisiunea „Vrei sa fii europarlamentar?”, unde distinsa a adoptat tactica crastavetelui. Domnul presedinte al pensionarilor era pierdut in spatiu si avea nevoie de-o pilnie ca sa auda mai bine. Oricum nu-l interesa discutia in sine si avea un singur raspuns la orice intrebare (dupa ce i se explica despre ce e vorba): Nu ma intereseaza de unde, da’ guvernul sa ne dea bani de la buget!
Dupa reportajul cu batrina care-si vinde la talcioc camasa de noapte luata pentru internarea la spital si batrina care-o cumpara, imi dau lacrimile. Repede, cit sint pe val cu subiectul si pina nu-l fura Raduleasca: sa faca Tatulici un teledon ceva, sa se deschida un cont in care poporul solidar sa doneze bani.
La nici doua zile, alt reportaj prezentat cu mare entuziasm. Atunci l-am remarcat eu, poate ca au fost mai multe, stiu ca toate televiziunile au avut reportaje de la evenimentul cu pricina, iar televiziunile de stiri au avut toate corespondenti care ne-au tinut cu sufletul la gura la fiecare jurnal. E vorba de sine qua non-ul tirg Luxury, pentru oamenii cu porcoaie de bani. Diamante, aurarii, poleituri, suflaturi in materiale pretioase. Fite, kitchuri, inutilitati scumpe. Parvenitisme, arivisme, catzarisme. Limuzine, yahturi, trenulete. Emotie si in studio, ca s-au facut cumparaturi de milioane si milioane de euro, ca cel mai scump colier cu diamante a fost facut special pentru nunta unei printese arabe. Organizatorii isi freaca si ei palmele, deoarece cumparatorii premium nu i-au dezamagit. Nu se mai spune „bogati”, ca sa nu se prinda „saracii”.
Deci sa se dea numa' cate un yacht si cate-o printesa de-aia... cum ii zice... araba, de om, s-ajunga si la cetatenii din varful cozii, da?! Pai ce, altii e mai destepti?!
RăspundețiȘtergeremie nu, ca nu-mi trebuie.
RăspundețiȘtergereda' sa bage mai multa piine cu pret redus la Casa aia de Ajutor Reciproc, sa ajunga la toti batrinii care fac coada de la ora 4. 4 dimineata.