La multi ani, Frantico !

In urma nenumaratelor reclamatii si sugestii o sa fac o dare de seama despre ziua nationala a Frantei.

Povestea incepe cu o zi inainte, vineri 13, cind am strabatut 450 de kilometri sub un soare de 35 de grade, care se imprietenise la catarama cu masina neagra in care ne aflam. A fost prima si oarecum singura zi caniculara pe care am trait-o vara asta in Franta (pina acum).

Pe cind ne trageam noi sufletele prin boscheti si suflam in sticle ca sa racim apa, sarbatoarea se asternea in toata tara. Cum am circulat in cea mai mare parte a traseului pe drumuri nationale si judetene, am putut lua la cunostinta toate evenimentele care se preconizau in fiecare oras, sat, comuna si fundatura, gratie panourilor multiple plantate in sant, la intrarea in localitati. In meniu: petrecere cimpeneasca, bal popular si foc de artificii. Pe alocuri se organizau si brocante sau vide-grenier, adica talciocuri, excelenta ocazie de a goli podul de vechituri si de a stringe un ban de-o bere.

Simbata 14 iulie. Dimineata ne uitam la televizor, ca tot francezu’ care nu se afla pe Champs Elysees. Injurind printre dinti, ascultam osanalele inchinate conducatorului iubit si guvernului sau de megafoane. Legiunea straina cu sortzuri de piele, doctoresele militare, avioanele care poluau cerul cu steagul Frantei, toate astea s-au putut vedea si pe Realitatea Tv. In timp ce Sarkozy privea trupele pravalit in fotoliu ca un pasa si cit s-a pozat alaturi de persoanele cu dizabilitati fizice si psihice invitate la eveniment (dupa ce, bineinteles, a prezentat-o multimii in delir pe Inaltimea sa, soata Cecilia), am dat in fiert o ciorba de pui aniversara.

Seara am fost la plimbare in Chinon, orasul lui Rabelais si fosta fortareata a englezilor. Aici scena era deja aranjata pentru balul popular, iar oamenii invadasera restaurantele cascate in strada. De’, e ziua nationala si neamurile se invita intre ele la o friptura. Toata lumea asteapta focul de artificii si pentru incalzire arunca petarde in nestire.

In acelasi timp, pe autostrazi se intimplau ambuteiaje, injuraturi si intirzieri.

Duminica 15 iulie. Pentru ca asa o sarbatoare tine trei zile. La noi in oras au avut loc Sarbatorile Cardinalului (tot Richelieu). Am ratat: Atelierul de geneaologie si de istorie a caselor, piesa de teatru „Tabarin si stapinul” (asta de doua ori), Tirgul de vinuri, balul popular, jocuri pentru copii, picnicul cimpenesc, expozitia de Rolls Royce si Bentley (cica 8 bucati cu totul).

Am iesit si noi seara sa vedem focul de artificii in noua piata inaugurata cu ocazia evenimentului. O piata odinioara impartita in patru de doua strazi care se incrucisau la mijloc, lasind loc pentru parcarile respective umbrite de plopi, a devenit o imensa piata pietonala cu o mica arteziana in mijloc, in care se inmuiau toti cetatenii sub 12 ani. Barul garii se mutase intr-o margine cu un gratar imens pe care se prajeau cirnatii picanti (merguez – la noi se gasesc in macelariile arabe) si adusi de acasa, ca ei nu stiu ce-s aia mititei. Paharu’ mic de bere era 2 euro 50, carevasazica aproape un litru (pe care l-am baut) facea exact 10 euro. In diagonala barului, in fata primariei, se afla scena pe care se producea o formatie de lautari de nunti-botezuri-si-alte-evenimente – am dedus eu dupa sound, look si repertoriu, din care am recunoscut „Olema” a lui Boney M.

In fine, pentru a minca, trebuia sa fi adus cirnatii sau copanu’ de acasa. N-am stiut, n-am adus, da’ cum aveam pila la grataragiu am mincat si eu (din portia altuia).

Focul de artificii a fost frumos, impresionant chiar, avind in vedere populatia si dimensiunile orasului. Bine, nimic nu intrece tirul de bombe luminoase de la noi, din preajma Sarbatorilor.

Oricum, atmosfera era destinsa, oamenii prietenosi, piata plina, copiii fleasca, muzicantii usor afoni, gratarul afumator, iar berea lunga. Cel mai entuziast participant a fost un Saint Bernard care latra si sarea sa prinda stelele colorate.

Ca sa vezi ce putin iti trebuie ca sa faci un francez fericit: un cirnat si-o artifica!