VARZĂ DE GIURGIU

Dunărea este un fel de graniță sudică a imperiului rus, ca să zicem așa. Granița cea mai săracă și mai ieșită din istorie. Dunărea mai trece și prin orașe vestite și bogate din centrul Europei, capitale cândva de imperii dar asta este o altă poveste. Pe granița asta sudică, cum spuneam, se află poate cele mai sărace orașe din Europa, Ruse, Calafat, Oltenița și Giurgiu, ca să zicem doar câteva orașe la întâmplare. Orașe în care nu se întâmplă nimic, orașe fără niciun strop de cultură, orașe care, ca în cazul Giurgiu, sunt pomenite în diverse discuții doar din cauza traficului spre Bulgaria, Grecia sau Istanbul. Pe unde treci granița spre Thassos? Păi, pe la Giurgiu. Car’vasăzică Giurgiu, că la el vrem să ne referim, este orașul de graniță sudică cel mai cunoscut din România. Un oraș care înainte de 89 a avut ceva industrie, un oraș care acum după 30 de ani nu mai are nimic. Doar Podul spre concedii și schimburi comerciale, doar Podul Prieteniei făcut de comuniști, comuniștii ăia răi de care acum ne e silă. Da. Câteodată însă, ca să nu mințim, în Portul Giurgiu acostează câte o navă cu turiști elvețieni. Ce fac elvețienii dacă debarcă în oraș? Se duc la Casino? La teatru? La strep tease? La muzeul vikingilor? Adică cu ce-i atrage orașul? Cu nimic. Poate cu un pește servit nu prea bine la o terasă din port. Poate cu un urcuș în Turnul din centrul orașului din care nu se vede nimic. Giurgiu a scăpat ocazia să fie un centru regional important de cultură. Dacă pe aici ar fi trecut Napoleon cine știe? Dacă aici ar fi stat Alfred Nobel cine știe? Dacă aici ar fi stat o noapte Carol și s-ar fi culcat cu o giurgiuveancă poate poate. Dar pe aici, așa cum știm, n-a trecut nimeni. Nici măcar revoluția din 89. Ca să fie din nou pe harta lumii, zicem și noi, Giurgiu ar trebui să investească masiv în cultură. Nu ca bulgarii care-și fac castele false pe litoral, nu. Dunărea trece prin oraș, iară fluviul este un important traseu de cultură. El poate exporta cultura din Giurgiu spre Viena, din Budapesta spre Sulina și așa mai departe. N-o face. Nu sunt bani. Nu sunt pentru că taxele orașului se duc la București și nu se prea întorc pentru ce trebuie, dar’mite pentru cultură. Așa e, dar de aici începe o altă discuție pe care o vom aborda în două sau trei postări consecutive pe blogul nostru. Acum, e ora nouă dimineață când terminăm de scris și ne gândim să vizităm Muzeul Verzei deschis în piața centală a orașuluii, foto. Ca să știm, când vorbim despre oraș cu diverși venetici, ce să spunem. Foto, M.G.