19 decembrie 2018

Vestele Galbene


Foto, arhiva E.M.

Doamna Mădălina Su Gar, în imagine, echipată toată în galben, așteaptă venirea de la război al Vestelor Galbene. Trebuie să vorbească cu ele acum după ce au venit de la Paris, Bruxelles și așa mai departe.

Dna Su Gar: Cum a fost?
Vestele Galbene: Greu. Ni se pare că războiul ăsta între săraci și bogați trebuia început mai de mult. Acum o sută, două sute de ani. În două sute de ani sărăcia s-a accentuat în ce ne privește, a cuprins planeta. Iar bogații au căpătat mijloacele și banii ca să ne reprime. I-am ajutat. N-am ridicat capul din țărână atâția amar de ani. Ori, treaba asta nu se rezolvă dând foc Parisulu.
Dna S.G.: Așa e. Și?
V.G.: Trebuie să continuăm.
Dna S.G.: Fără lider?
V.G.: Deocamdată. Poate se iscă vreunul dintre noi. Toți cei care ne-au venit de nu știm unde erau agenți ai unor servicii.
Dna S.G.: Înțeleg. Și?
V.G.: Războiul ăsta dintre bogați și săraci nu trebuie să fie numai al nostru. Toate capitalele din Europa, din lume, trebuie să preia dolanțele noastre, altfel nu merge.
Dna S.G.: Eu vin din România. Și acolo?
V.G.: Da. Dar acolo e mai greu, mult mai greu, dacă nu imposibil. Serviciile s-au infiltrat în toate instițuțiile și macină, macină, macină.
Dna S.G.: Nu sunteți prea veseli.
V.G.: Nu. În două sute de ani bogații și-au construit adevărate cazemate care să-i apere și e greu să venim noi acum să cerem desființarea senatului sau ajustarea corectă a pensilor speciale. Ce vrem noi durează. Este cel mai lung război din civilizația noastră. Acum plecăm, mergem la Warșovia, Budapesta, încolo.
Dna S.G.: Succes.

Doamna Su Gar, care de altfel era de meserie bibelou, detonă o grenadă în direcția Cetății Bogaților. Nu se întâmplă, însă, nimic.

D.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Lăsați răspuns aici: