Foto, arhiva E.M.
Ghicea în cafea. Toată ziua numai asta făcea. Plăteai. Scoteai o sută, te invita pe un scaun baban. Spunea: Vicontele de Bragelone, primul dintre ei, de-a trăit prin secolul 14, era înalt frumos, deci Vicontele de Bragelone se uită la tine acum. Nu-i place că nu cureți aragazul. Tu spuneai: Nu de asta am venit, viața nu stă în aragazul meu. Ea: Ai răbdare. El aduce o prințesă deghizată în femeie de serviciu, îți convine? Dacă prințesa e de treabă, îți va aduce o fată mișto, zbanghie, veselă, deșteaptă, așa cum îți place ție. O să vă cumpere și-un copac, să stați la umbră. Plecai mulțumit.
Se ducea gagica ta la ea. Plătea. Stătea pe scaun și asculta: Vicontele de Bragelone te va scăpa de urâciosul ăsta. Unde l-ai găsit? Gagica ta spunea. Da, dar asta nu înseamnă că nu-l iubesc. Da, da, îl iubesc. Da, dar Vicontele de Bragelone are o variantă mai bună decăt ăsta. Un băiat care lucrează în Casa Scânteii, cântă la flaut, merge cu bicicleta și zâmbește frumos tuturor. Gagica pleca, mulțumită sau nu.
Vicontele de Bragelone era calfă de cizmar în Bucșani, județ Giurgiu. Da, în județ Giurgiu. Se uita pe fereastra cizmăriei. Trecea ghicitoarea. Toată în negru. Îi făcu semn. S-au întins la umbră. S-au sărutat. Mult, mult de tot. Da, mult.
D.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Lăsați răspuns aici: