22 aprilie 2007

De ce am iesit in Piata Universitatii dupa demiterea Presedintelui

In primul rind am vrut sa-mi demonstrez mie ca pot iesi din starea de indiferenta, ca mai pot simti ceva, ca mai pot avea o reactie la cele ce se intimpla in tara mea. Am cautat o confirmare la oamenii din jurul meu, am vrut sa ma amestec in multime pentru a umple de energia colectiva, pentru a gasi un scop care sa ne aduca impreuna, un singur strigat care sa se auda clar si deslusit. Am iesit din casa pentru a nu-mi reprosa ca am continuat sa vad ceea ce-mi arata altii, sa ascult ceea ce-mi spun altii si sa gindesc asa cum altii mi-o cer. Pentru a-mi demonstra ca nu-mi mai e frica sa spun ceea ce gindesc, public, in marea Piata a Libertatii. Nu am cerut coborirea nimanui din inaltele scaune, am aplaudat doar curajul unui om care a venit sa ne vorbeasca, desi manifestantii au fost putini si nu foarte convingatori. Urmarisem toata ziua, cu groaza si dezgust, cele intimplate in Parlamentul Romaniei. Mare respect pentru aceasta institutie nu mai am de cind cu spectacolul de rusine nationala din decembrie, in momentul in care Presedintele Romaniei condamna in mod public comunismul. De cind un personaj de sinistra reputatie a pus la cale momente de circ politic penibil, sub limita oricarei tolerante. Acest personaj care in momentul votului pentru suspendarea Presedintelui facea reverente publicului inscaunat in Parlament si telespectatorilor alegatori. Acelasi personaj care, in declaratia de presa de dupa vot, improsca deja cu noroi participantii unui miting care nici macar nu incepuse, etichetindu-i drept „urinistii lui Bivolaru”. Intimplator cunosc membri din asa-numita „miscare a lui Bivolaru”, oameni pasnici si de bun-simt care nu m-au jignit niciodata cu propunerile si comportamentul lor (de altfel nu au facut nici cel mai mic gest de racolare), care nu-i dispretuiesc pe cei „normali” si au un grad de toleranta iesit din comun. Ca sa nu mai vorbesc de celelalte discursuri contra, de fostii „prieteni” care acum aruncau vorbe grele si inveninate, de rinjetele lor de satisfactie cind aruncau bilele in urna sau pe linga, o veselie sfidatoare care era al naibii de nelalocul ei si nu prevestea declaratiile sobre si un pic funebre de dupa vot. Ei bine, acest personaj m-a facut sa inchid televizorul si sa ies din casa. Si nu am fost singura. Am fost cu prietenii mei in Piata Universitatii si am putut vorbi, fila „securisti”, ride, minca covrigi, face poze, aplauda si ne lasa invaluiti, pret de citeva minute, de carisma exceptionala a unui om. Desigur, ne asteptam la mai mult. Dar aceasta manifestatie a fost atit de premeditata incit instalatia de sunet abia mergea. Discursurile erau spontane si anonime, strigarile banale, iar pancartele rudimentare. Au cascat gura si cersetorii de la metrou, insa erau si straini, persoane imbracate la 4 ace si acea doamna care incerca sa ne convinga ca sintem prea tineri ca sa stim cum merg treburile in politica si ca ne-am ales gresit personajul de sustinut. N-am vazut mineri, nu m-a obligat nimeni sa strig nu stiu ce, sa sar la bataie, sa fac declaratii de dragoste sau sa ma inscriu in vreun partid. Cu toate acestea am simtit ca particip la un moment istoric, nu doar ca privesc un film la televizor, ca pina acum. Si asta m-a facut sa ma simt bine. Doar ca actualul Presedinte interimar al Romaniei este cel care a permis ca Presedintele de drept sa fie batjocorit in Parlament. Si asta doare. Probabil ca ati sesizat ca aceasta este singura fraza in care mentionez numele lui Traian Basescu.

16 aprilie 2007

Tu, Romanie!

Pe noi ne tutuieste toata lumea.

Pe noi ne ia toata Europa la bascalie zicindu-ne „Tu, cara-te acasa la tine!”, ca sa ne fie clar ca nu sintem prea doriti linga domniile lor, in tarile domniilor lor, la serviciul domniilor lor.

Pe noi ne ignora restul planetei, plasindu-ne undeva in coasta Rusiei in cel mai bun caz, daca nu pierduti prin Africa...”Rwanda you say?”.

In cele din urma noi ne tutuium intre noi, sintem o natiun,e de ‚tu’, ‚ma”, „bai” si „fa”, care sint tot o forma de tutuiala obraznico-vulgara. Te pipaie cineva in autobuz? „Tine-ti miinile acasa!’. Indraznesti sa traversezi strada pe trecerea de pietoni? „Ba, nu te uiti pe unde mergi?” (si asta daca soferul e bine educat). Degetul mijlociu pe care si-l arata soferii intre ei pe la intersectii ar trebui sa se numeasca TU. „Unde mergi?” te intreaba soferul de taxi daca ai ghinionul sa nu-ti arati virsta. Iti iese pisica neagra in cale si trebuie sa treci pe linga niste schele? „Papusa, urca sa-ti vad ochii de-aproape!”. Mai exista si varianta fals politicoasa „Domnisoara / Duduie, unde mergi?”. Dudui sint vinzatoarele, receptionerele, femeile de servici si plasatoarele de tichete de parcare pe parbriz. Adica acelea care au venit pe lume cu unicul scop de a te servi pe tine, mitocane, rege al tutuielii.

Desigur, se poate spune ca vrem mortis sa-i copiem pe americani si ca de aceea pronumele personal la persoana a doua plural se confunda din ce in ce mai mult cu cel de persoana a doua singular (pentru cei nerabdatori, VOI devine TU). Eu cred ca granita dintre cele doua se topeste odata cu diparitia unei calitati a Romanului nostru: politetea. Adica pronumele care exprima politetea devin, pe zi ce trece, inutile. Uite asa, ne debarasam de lucruri plicticoase, scurtam formularile, circuitam discursul pentru a exprima esentialul: „Da-te naibii la o parte”, „Taci ca vorbesc eu” sau atotcuprinzatorul „Du-te dracului”, care spune orice, oricind, oricui. Odata granita disparuta, spatiul personal al fiecaruia dintre noi se duce dracului si el, nimic nu se mai opune agresivitatii verbale a celui din fata noastra. Si-atunci devenim, scuze, devii si tu agresiv, si-i tragi si tu aluia de-ti vorbeste o palma, ca obrazul celalalt nu se mai intoarce daca nu are nimic de cistigat din afacerea asta...

Nu poti sa injuri daca nu tutuiesti. Nu poti sa-ti arati muschii cei umflati daca nu tutuiesti. Nu poti sa-l domini pe cel slab daca nu-l tutuiesti. Multimea amorfa a devenit o gramada de TU fara substanta, fara personalitate si fara vlaga. In nici un caz o suma de individualitati, caci individul TU e la fel de moale ca o cirpa de lustruit pantofii.

Compresorul tutuielii niveleaza tot ce prinde, scapa cel ce se urca repede in masina de lux si calca multimea ce-si pleaca fruntea inaintea noii divinitati egalizatoare.

Te simti mai ascultat daca tutuiesti? Mai bagat in seama? Mai ascultat de catre cel pus la respect?

Mai gindeste-te.